Start Istoric
Imprimare Email

Descoperirile arheologice din zona noastra atesta o continuitate de locuire neintrerupta a populatiei dacice la inceput, apoi daco-romană. Persistenta populatiei dacice pe aceste meleaguri este confirmata si de toponimia si hidronimia locala. Astfel, multe orase din zona noastra au pastrat numirea dacica: Drobeta, Dierna, Tibiscum, precum si unele ape, ca Donaris (Dunare) sau chiar Cerna, care ar proveni din denumirea daco-romană Dierna-Tierna.



Romanii incep sa dezvolte o intensa activitate economica , bogatiile solului fiind puse in valoare datorita gradului inalt de civilizatie al colonistilor. Se construiesc drumuri pietruite, se intemeiaza orase, castre si fortificatii. Procesul de urbanizare incepe de timpuriu. Astfel, in aceasta zona, in timpul lui Hadrian se dezvolta Drobeta, iar in timpul lui Septimiu Sever, Dierna si Tibiscum. Nu e de mirare ca Baile Herculane au avut o atat de rapida dezvoltare, dar ele se gaseau inconjurate de puternice centre urbane. Aceste centre s-au construit pe vechiile localitati dacice. Este de ajuns sa privim Tabula Peutingeriana (o harta a Imperiului roman), ca sa vedem ca de la Dierna (Orsova) si pana la Tibiscum (langa Caransebes) erau un numar de 7 castre romane. Cel mai apropiat castru de statiune se afla la 13 km, intre localitatile Mehadia si Plugova.

De asemenea sunt cunoscute si cele doua drumuri romane ce strabateau Banatul, dintre care al II-lea intra in Banat pe la Dierna (Orsova), trecea prin apropierea Bailor Herculane, iar de acolo, spre Caransebes, de unde, pe valea Bistrei, se indrepta spre Sarmizegetusa, capitala Daciei.

In cei aproape 165 de ani de stapanire romana, Statiunea Baile Herculane ajunsese sa fie cunoscuta in intreg Imperiul roman. Asa se explica venirea in statiune de la mari departari a varfurilor aristocratiei romane, dupa cum reiese din altarele cunoscute.

Intemeind statiunea Herculane, romanii introduc acel cult balnear, pe care l-au luat de la greci si l-au imbogatit. Daca la inceput romanii foloseau apa zilnic, pentru a-si spala fata, mainile si picioarele, iar la 8 zile isi spalau tot corpul in niste incaperi (lavatrine) asezate langa bucatarie, cu timpul instalatiile devin mai complicate, ca o consecinta a rafinarii gusturilor lor. Alaturi de baile private construiesc numeroase bai publice, care si azi impresioneaza prin maretia si complexitatea lor.

Constructia termelor prevedea pentru fiecare etapa a balneatiei instalatii speciale. Intrarea in baie se facea printr-un fel de garderoba numita "apodipterium", in care se pastrau hainele, uleiurile si parfumurile lasate in grija sclavilor care le deserveau. Dupa garderoba urma "tepidarium", care avea drept scop sa adapteze organismul la caldura. Temperatura de aici era potrivit de calda. Balneatia propriu-zisa se efectua intr-o incapere numita "sudatorium" sau "caldarium". Incaperea era de regula patrata, continuata de "laconicum", o alta incapere rotunjita, care avea plafonul boltit, iar la mijlocul lui un orificiu ce servea pentru aerisire. Acest orificiu era prevazut cu un fel de scut numit "clypeus", care putea fi manevrat ca un ventilator.



Prin plafonul „sudatorium”-ului erau introdusi vapori de apa, necesari pentru baia de aburi. Tot aici se mai gasea un bazin cu apa tasnitoare numit „labrum”, care servea pentru abluţiuni, ca si bazinul cu apa calda, care avea diferite forme si denumiri (Alveus, Calda Lavatio, Calda Natio sau Piscina).

Caldura era intretinuta si reglata cu ajutorul unui sistem de tevi verticale si orizontale, asezate in perete, care comunicau cu „hypocaustum”. Sub aceasta denumire se intelege un ansamblu de instalatii pentru incalzire, care avea urmatoarele parti:

  1. Furnalul – o incapere rotunda si boltita in care se incalzea apa in caldari, cat si aerul pentru „sudatorium”.
  2. Camerele de caldura – niste incaperi joase, asezate sub „caldarium”, cu o inaltime de 40-60 cm, cu plafonul boltit (suspensura), format dintr-un material impermeabil si gros. El servea ca padiment „caldarium”-ului. Aici temperatura se ridica la 150-200ºC. Apa se incalzea in caldari cu forme deosebite, fiind compartimentate pentru temperaturi diferite.
  3. Tubulaţiunea – un sistem ingenios de tevi, de diferite materiale, care aveau rolul de a mentine si regla caldura, de a conduce fumul si a antrena aerul viciat de transpiratie.

Dupa timpul petrecut in „caldarium” se trecea in alta incapere, „frigidarium”, prevazuta cu un bazin cu apa rece, care ocupa aproape intreaga suprafata. Bazinul din aceasta incapere se numea „alveus”. Aceste bazine erau construite din marmura cea mai rara (onix, porfir) si aveau robinetele de argint. Pe pereti erau picturi ce reprezentau scene mitologice, mai ales cu continut erotic.

Cu timpul, baile devin una din ocupatiile principale ale romanilor, fiind practicate zilnic, sau chiar de mai multe ori pe zi. Ei ajung sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului in terme nu datorita grijii pentru curatenia corporala, ci pentru cautarea placerilor. Astfel baile publice devin locuri unde se cultiva desfraul si coruptia. Acest lucru il determina pe Seneca sa exclame: „Cei vechi isi spalau in toate zilele picioarele si bratele sau luau decat o baie tot a opta zi; de cand baile sunt mai curate, oamenii sunt mai murdari”.

Obiectele pentru baie constau din: rufe, strigile (un fel de ţesală pentru raclat pielea si indepartarea sudorii), untdelemn, un pieptene, o oglinda, o agrafa si o cutie de unguente. Astfel, cel venit la baie intra mai intai in „apodipterium” (garderoba), unde isi lasa hainele in grija sclavilor (capsarii). Dupa ce imbraca niste indispensabili lungi si se incalta cu „obstrigillus”, sandale de lemn, patrundea in „caldarium”, unde facea baie de aburi. Iesind, era invelit intr-o mantie de lana. Urma turnarea apei calde pe cap si apoi intrarea in apa rece din „frigidarium”. De aici trecea in „tepidarium”, unde dupa ce i se ungea si parfuma corpul de catre „fricatores”, intrau in actiune masorii, care se numeau „fractatores”. Cu ajutorul strigilelor i se racla stratul cornos si i se indeparta sudoarea. In sfarsit venea o grupa intreaga de cosmeticieni, din care unii erau epilatori, altii frizeri, altii parfumatori.

Asistenta medicala in terme era asigurata de catre „iatroliptes”, ce se intitulau medici, si care erau inglobati in personalul de serviciu, de sub supravegherea unor functionari municipali „praefectii balneis”. Ei asigurau controlul in bai, ajungand intr-o vreme sa se bucure de dreptul de a folosi aceste terme gratuit. Intre subordonatii prefectilor termelor mai amintim pe „balneatores” si pe „alpites”. Primii pregateau baia, iar ultimii faceau sa patrunda untdelemnul prin porii pielii.

 

Vremea


Warning: Creating default object from empty value in /www/htdocs/w009aada/joomla-sbh/modules/mod_random_image/helper.php on line 85
cerna-tal.jpg